România: regimul antidemocratic şi antipopular
Băsescu
urmăreşte subordonarea mişcării
sindicale naţionale
Protest
adresat Parlamentului Europei, guvernelor
statelor membre
ale UE şi NATO, marilor centrale sindicale
internaţionale
şi europene
A
cincea aniversare a aderării României la Uniunea Europeană este marcată nefast
de o mişcare crescândă de proteste de stradă. Spitalele dintr-o capitală a UE, Bucureşti,
şi organizaţia Amnesty International au consemnat la 18 ianuarie primele 60 de cazuri din UE,
din anul 2012, de manifestanţi bătuţi violent de forţele de ordine, şi peste
240 de arestări ale demonstranţilor paşnici. Întocmai ca în vremea “Revoluţiei
fără lideri” de la Budapesta împotriva ocupantului sovietic, din 1956, zeci şi zeci de mii de manifestanţi
fără afiliere politică şi fără conducători, din peste 60 de oraşe şi localităţi
ale ţării – tineri mânioşi şi conectaţi pe internet, studenţi, pensionari,
femei cu copii în braţe, militari în rezervă, profesori, sindicalişti, oameni
de afaceri mici şi mijlocii, şomeri,
săraci etc. – înfruntă în stradă iarna europeană grea, la –22° Celsius şi
cer neabătut plecarea „ocupantului”
autohton: "Jos Băsescu",
"Jos guvernele sale marionetă, şi alegeri anticipate"!.
Ceea ce se întâmplă acum în România
(„Băsescu, tot mai nepopular şi mai
autoritar, seamănă cu fostul dictator izgonit Nicolae Ceauşescu”, New York
Times; „austeritate
brutală”, BBC; „putere arogantă”, France Soir; „Băsescu = Putin”, Frankfurter Rundschau
etc.), este urmarea directă a
faptului că la 1 ianuarie 2007 această ţară a păşit în UE cu stângul; că
Bruxellesul a întâlnit în administraţia de la Bucureşti un partener prea puţin
interesat de un dialog solid şi de acţiuni comunitare şi internaţionale
convergente. Încă din decembrie 2004, de la începutul primului său mandat,
Băsescu a ignorat opţiunile Europei, iar noua societate românească, în curs de
închegare, a fost destructurată prin instaurarea treptată a unui regim personal
al puterii prezidenţiale. Constituţia a fost uitată sau interpretată
discreţionar, partidele de opoziţie hăituite, guvernul împiedicat să
funcţioneze. Orientarea către o dreaptă agresivă, fără aderenţă socială, identitate ideologică şi tradiţii în
politica românească, precum şi renunţarea la statul social dintre 1990 şi 2004,
au adus o schimbare radicală în mecanismul de conducere a ţării, au stat la
baza destructurării şi la apariţia
unui deficit periculos de democraţie. Politica externă tradiţională şi
postulatele ei au fost trimise în şomaj permanent, la fel iniţiative regionale,
europene, la ONU sau în alte organisme internaţionale. România a ratat ocazia geostrategică unică, la
ultima frontieră estică a Uniunii, de a lărgi şi dinamiza raporturile politice
şi economice ale UE cu cei trei mari vecini europeni, extracomunitari: Rusia, Ucraina şi Turcia. În aceste condiţii, şansele create de aderarea de la 1 ianuarie
2007, de aşezare a României pe baze funcţionale, au fost risipite. Apoi, la
scrutinul de la 6 decembrie 2009, captivă în aritmetica unei false democraţii,
România a devenit unica ţară din lume cu un preşedinte decis de votul fraudat
al emigranţilor, şi cu o majoritate parlamentară decisă de politicieni migratori de la alte partide, şantajabili
sau corupţi de Putere. A ajuns o Românie împinsă către un regim personal al
puterii. Către dictatură.
Potenţat de criza economică mondială
şi disfuncţionalităţile majore din zona euro, declinul generalizat al României lui
Băsescu din ultimii doi ani s-a accelerat, astăzi despărţirea dintre conducerea
politică de la Bucureşti şi populaţie este ireversibilă. Protestele neîntrerupte
din această iarnă neobişnuit de
aspră, spun toţi – mii de protestatari, analişti, media locală şi
internaţională, politicienii din opoziţie şi chiar unii de la Putere etc. – vor
continua şi vor deveni „primăvara
românească” 2012. La 6 februarie, sub presiunea străzii, preşedintele Băsescu a înlăturat guvernul Emil Boc,
ineficient, compromis şi detestat de populaţie. Noul guvern condus de şeful serviciilor secrete, Mihai Răzvan Ungureanu şi
format în grabă din membri ai fostului guvern (?!), şi alţii noi, toţi loiali preşedintelui,
nu a schimbat nimic şi a dovedit, în puţine zile, că are o singură misiune,
imposibilă: să câştige timp pentru regim şi să amâne cât mai mult cu putinţă
alegerile anticipate şi înlăturarea pe căi democratice, constituţionale a
preşedintelui. Totodată, experţii
estimează că, în aceste condiţii – proteste de stradă în toată ţara, un guvern
impotent etc. – România pierde 1 miliard de euro în fiecare săptămână, fiind,
astfel, periclitate PIB-ul, precum şi serviciul datoriilor externe către FMI şi
alţi creditori. Oricum, fără sprijin popular şi, în curând, politic,
acasă, regimul Băsescu nu mai este un partener credibil pentru nimeni, în
exterior, din NATO, sau din Uniunea Europeană. Mai mult, cu cât se agaţă mai
disperat de putere, acesta devine „un
regim tot mai autoritar” (Financial Times), antipopular, nociv, un adevărat
focar de infecţie antidemocratică în interiorul Uniunii. Prăbuşit serios în
ultimele sondaje de opinie naţionale (Băsescu, de la 75% în oct. 2009, la 8,6%
la 30 ianuarie 2012), prin presiuni judiciare, ilegalităţi, şantaj şi
promisiuni disperate, regimul puterii sale personale face ultimele încercări de
a întări aparatul represiv, de a-şi subordona justiţia, politicieni,
parlamentari, administraţia locală şi mişcarea sindicală. Protestul nostru
aduce în atenţie politicile şi tentativele antidemocratice, anticonstituţionale
şi ilegale ale regimului Băsescu, de transformare a sindicatelor în masă de
manevră în interesul camarilei prezidenţiale.
*
* *
După căderea comunismului în
decembrie 1989, mişcarea sindicală din România s-a organizat potrivit normelor
europene, dezvoltându-se rapid, sutele de federaţii şi sindicate de ramură
concentrându-se în cinci mari confederaţii: CNS Cartel Alfa, CNSLR Frăţia,
CNSDR, BNS şi CNS Meridian. Acestea au fost un partener real de dialog, atât
pentru sindicate, cât şi pentru clasa politică. La 18 august 2009 a fost înfiinţat Sindicatul Cadrelor
Militare Disponibilizate (SCMD), care grupează astăzi circa 30.000 de militari
în rezervă şi retragere din Armată, Interne, penitenciare şi servicii speciale,
sau urmaşi ai acestora. La 7 octombrie 2011, cu prilejul deschiderii la
Bucureşti a lucrărilor Adunării Anuale Parlamentare NATO, SCMD a
organizat un miting al societăţii civile şi a lansat un program strategic de acţiune,
în 12 puncte, pentru toţi românii. În urma semnării acestui program de către
mai multe sindicate şi ONG-uri, SCMD a înfiinţat, la 24 noiembrie 2011, Consiliul
Naţional al Societăţii
Civile, cu obiectivul de a organiza societatea civilă ca masă de vot unitară şi
capabilă să înfrunte manevrele politice şi electorale, antidemocratice şi
antipopulare, ale regimului de putere personală a preşedintelui. La ora actuală,
împreună cu SCMD se află, în cadrul
CNSC, 138 de sindicate şi ONG-uri, precum şi organizaţii ale românilor din diasporă,
din SUA, Canada, Olanda, Basarabia şi Italia.
*
* *
Pe
de altă parte, înţelegând forţa pe care i-o pot aduce sindicatele în alegeri,
încă din septembrie 2010 Traian Băsescu a declanşat, cu ajutorul serviciilor
speciale, a agenţiilor şi instituţiilor politice, judiciare şi economice aservite
Puterii, o amplă operaţiune de destructurare şi subordonare a mişcării sindicale.
Astfel, în perioada următoare 15 lideri de federaţii şi confederaţii au intrat
sub urmărire penală, unii dintre aceştia au fost arestaţi, alţii reduşi la
tăcere şi inactivism. Manipulate, sindicatele poliţiştilor au fost atrase într-o
cursă, în septembrie 2010, prin prelungirea neautorizată a unui miting şi
utilizarea unor însemne militare, fapt ce i-a permis lui Băsescu să motiveze
destructurarea lor, prin aşa zisa reformă a MAI. Din acel moment, politiştii nu
au mai putut organiza manifestaţii de amploare, fiind timoraţi, ameninţaţi cu
destituirea, liderii lor au fost nevoiţi să facă apel la SCMD pentru sprijin. De altfel, în 2010 SCMD a
sprijinit voluntar toate manifestaţiile centralelor sindicale, a declanşat procese
împotriva Guvernului, a desfăşurat acţiuni în Parlament, a dus un permanent
război de imagine şi psihologic cu Puterea, marea sa realizare constituind-o
manifestaţiile, anunţate încă din luna martie, organizate şi declanşate cu forţe
exclusiv proprii, de Ziua Armatei, la 25 octombrie 2010, în Bucureşti şi în
principalele oraşe ale României. Ultimul
mare miting al centralelor sindicale a fost organizat la 27 octombrie 2010,
dar, aşa cum s-a constatat, efectele negative ale destructurării pusă la cale
de către preşedinte deveniseră vizibile (modul defectuos de organizare, locul şi orele alese, improprii, încetarea
mitingului la ora la care acesta ar fi trebuit, de fapt, să înceapă etc.) La
acest ultim mare miting SCMD a fost invitat, de confederaţiile sindicale, ca
partener egal, deşi era un simplu sindicat.
In 2011, prin Legea 62, a asa
zisului Dialog Social si prin Codul Muncii, care au introdus prevederi absurde
(cotizaţii uriaşe datorate către federaţii şi confederaţii, introducerea
reprezentativităţii de 50% plus 1, interzicerea participării la greve a
sindicatelor nereprezentative etc.), mişcarea sindicală a fost, într-o măsură considerabilă,
paralizată. Cu toate acestea, în tot cursul anului 2011 singurul sindicat care
a organizat coerent manifestaţii de protest şi pichetări la Bucureşti şi în
toată ţara a fost SCMD. Regimul Băsescu
a încercat să destructureze şi SCMD, prin infiltrarea cu ofiţeri acoperiţi, o
ofensivă mediatică de discreditare a liderilor, controale ilegale ale
Administraţiei Fiscale, acţiuni ale tribunalelor şi, mai ales, prin acordarea
ilegală a unor pensii mărite, înaintări în grad, decoraţii etc. în scopul
cumpărării de conştiinţe. În egală măsură, SCMD apreciază că acţiunea lui
Traian Băsescu, de transformare a sindicatelor din CNSC şi a ONG-urilor
revoluţionarilor într-o masă de manevră personală, a eşuat. Dovada a
constituit-o mitingul din 24 ianuarie a.c., organizat de SCMD la Bucureşti şi
în principalele oraşe ale ţării. Au participat circa 30.000 de persoane în Piaţa
Victoriei (membrii SCMD fiind doar 8.000), acţiunea încheindu-se cu un marş
asupra Televiziunii Române (de stat), considerată a fi total obedientă faţă de
regimul Băsescu. În prezent, înfruntând condiţiile dificile ale iernii, sute de
membri ai SCMD continuă să picheteze zilnic Palatul Prezidenţial Cotroceni,
ministerul de Interne etc. iar conducerea sindicatului a anunţat că aceste acţiuni vor continua până
la demisia preşedintelui. Astăzi, aproape toată mass-media, cu excepţia
postului TV Antena 3, a cotidianului „Jurnalul Naţional” etc., este aservită regimului, acceptând
operaţii de intoxicare a publicului şi de discreditare a opozanţilor, inclusiv
a SCMD, ai cărui lideri sunt acuzaţi personal de către Băsescu, că ar fi fost politrucii defunctului dictator
Nicolae Ceauşescu, şi de încercarea de a destabiliza actualul regim. Manevrele
mediatice antiopoziţie sunt susţinute în exterior de unii pseudolideri ai
emigraţiei clientelare din Germania şi de „parteneri” de la Tiraspol
şi Chişinău. Totodată, Traian Băsescu încearcă, în continuare, să spargă unitatea
sindicatelor şi a ONG-urilor revoluţionarilor, cu ajutorul „Asociaţiei 21
Decembrie”, incriminând prin liderul acesteia, Tudor Marieş, pe militari şi
poliţişti pentru evenimentele din decembrie 1989. Scopul aceste acţiuni este
timorarea militarilor şi dezechilibrarea SCMD. În replică, SCMD a atras în CNSC
opt sindicate şi ONG-uri ale revoluţionarilor, totalizând peste 10.000 de
membri. Confruntarea între cele două grupări are drept miză statutul
militarilor şi poliţiştilor în anii 1989-1990, şi, în aceste zile, această
dispută s-a mutat în Parlament, în jurul noii Legi a Revoluţionarilor, cerută
de Băsescu.
SCMD acuză Puterea, deschis, de
trădarea intereselor NATO şi a principalului partener al României din cadrul
organizaţiei, SUA, prin politica în domeniul militar, astfel:
- distrugerea corpului rezerviştilor
prin legi aberante, cu caracter retroactiv, care le neagă acestora gradul militar
obţinut şi întreaga carieră;
- distrugerea corpului ofiţerilor şi
a poliţiştilor activi, prin fabricarea, pe criterii politice, după vechile
metode staliniste, a unor cadre noi, fidele lui Băsescu, promovate pe „filieră indirectă”, spre
disperarea ofiţerilor şi agenţilor tineri. Alexandru Gheorghe, locotenentul
care a manifestat în Piaţa Universităţii, este exponentul şi purtătorul de
cuvânt al acestora, rezistenţa ofiţerilor inferiori şi a agenţilor de poliţie tineri
fiind coordonată din două centre: Cluj Napoca şi Câmpia Turzii;
- timorarea cadrelor active cu
ameninţarea că vor fi disponibilizate, cu un eventual drept de pensie
provizorie – situaţie ilegală, care generează nesiguranţă şi nemulţumiri în
rândurile militarilor români, militari ai NATO;
- agresiune psihică asupra
militarilor profesionişti care acţionează, alături de soldaţii americani, în
teatrele de operaţiuni din Afganistan, cărora le-au fost retrase diurnele de
misiune şi care ştiu că, la întoarcerea acasă, vor fi daţi afară din Armată
fără nici un drept, la 45 de ani (fără ajutor de şomaj, fără drept de pensie
anticipată şi în pericol de a fi daţi afară din apartamentele considerate de
serviciu);
- decimarea corpurilor jandarmilor,
pompierilor, poliţiei de frontieră, profesionişti autentici fiind aruncaţi pe
drumuri, deşi activează în aceleaşi condiţii ca militarii angajaţi pe bază de
contract;
- fabricarea de generali si chestori,
peste noapte, fără nici o legătură cu domeniul militar sau de poliţie, singura
calitate a indivizilor în cauză fiind obedienţa faţă de regimul Băsescu;
- lipsirea militarilor şi a poliţiştilor
de drepturile statutare privind accesul la actul medical şi la medicamente;
- copierea lui Putin (care renunţă
la partidul lui Noua Rusie, în favoarea unui inventat forum civic), prin ticluirea
de către Băsescu a unei aşa zise societăţi civile în jurul partidului
ministrului Apărării, Gabriel Oprea, cu utilizarea în acest scop a tuturor
mijloacelor financiare şi fizice ale Armatei, Internelor, SRI, STS, SPP, precum
şi ca agenţi de propagandă ai liderilor obedienţi ai Asociaţiilor rezerviştilor
şi militarilor în retragere.
*
* *
În egală măsură, realitatea ultimilor
ani a demonstrat că, în raporturile Guvern-sindicate - o problemă vitală pe
calea către o societate democratică - nu s-a ajuns la o relaţie corectă, lucru imposibil de realizat cu fostul
guvern Boc, cel mai antisocial Executiv pe care România l-a avut din 1990
încoace. În ultimii ani acţiunile guvernului trecut au fost explicit antisindicale
şi redăm, în continuare,
câteva din abuzurile săvârşite de acea guvernare împotriva sindicatelor, acţiunilor sindicale şi a celor mai
importanţi lideri sindicali.
1. Ignorarea propunerilor
sindicatelor în elaborarea unor legi deosebit de importante, cum ar fi: Legea
unică de salarizare (Legea 330/2009), adoptată prin ordonanţă de urgenţă, este
una dintre cele mai mari discriminări pe care Guvernul o face între sectorul
bugetar şi cel concurenţial ‑ şi care poate duce la cele mai mari convulsii
sociale de după 1989, cu consecinţe economice şi sociale ce ar putea adânci
criza financiară în care se află ţara; Legea Bugetului de Stat pe 2010 (confederaţiile
sindicale consideră că aceasta „demonstrează incoerenţa politicilor
guvernamentale practicate” şi arată că Guvernul refuză transparenţa, dialogul
şi concertarea acţiunilor cu partenerii sociali; Legea Învăţământului (Guvernul
şi‑a asumat răspunderea pe această lege, deşi sindicatele au reclamat patru
prevederi din proiectul Legii); Legea Pensiilor (sindicatele consideră că,
forma în care a fost adoptată, este „minciună, neruşinare, dispreţ” şi acuză Guvernul
că i‑a minţit atunci când a promis că va ţine cont de cererile lor privind
„păstrarea unei minime demnităţi pentru pensionarii prezenţi şi viitori”; Codul
Muncii (potrivit celor cinci confederaţii sindicale, singurele opinii pe care Guvernul
le‑a agreat sunt „cele care satisfac pretenţiile multinaţionalelor reprezentate
de Consiliul Investitorilor Străini şi de Camera de Comerţ Româno‑Americană,
fără a se ţine cont de niciunul din argumentele, propunerile şi solicitările
venite din partea patronatelor şi sindicatelor, singurele care pot reprezenta
interesele lucrătorilor pe piaţa muncii din România”).
2. Lipsă de
consideraţie pentru dialogul social şi confederaţiile sindicale ca parteneri de
dialog
Reprezentanţii confederaţiilor sindicale consideră că
întâlnirile la care au participat au fost folosite de fostul Guvern ca
justificări demagogice, lipsite de substanţă, ale „consultării democratice”, în
contradicţie cu spiritul dialogului social european, a Convenţiilor
Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi a directivelor Uniunii Europene.
- La 19 martie 2010 a
avut loc o întâlnire între liderii confederaţiilor sindicale şi primul-ministru,
în cadrul căreia s‑au purtat discuţii privind
majorarea salariului minim, legea salarizării şi legea pensiilor. Din
cauza atitudinii autoritare şi dispreţuitoare a premierului, liderii CNSRL‑
Frăţia şi ai CSDR au părăsit negocierile; premierul a ameninţat, a bătut de mai multe ori
cu pumnul în masă, a spus că el este organizatorul întâlnirii şi că el face
regulile;
- la 13 decembrie 2010 cele
cinci confederaţii naţionale sindicale au trimis primului-ministru o „Scrisoare
deschisă”, prin care îl anunţau că „se suspendă din toate comisiile de dialog
social sau oricare alte consultări în cadrul comisiilor ministeriale şi
judeţene, inclusiv la Consiliului Economic şi Social, deoarece Guvernul le
rezervă partenerilor sociali exclusiv rolul de figuranţi, fără să ţină cont de
niciuna din propunerile şi solicitările acestora”.
3. Nerespectarea
contractelor colective de muncă
- În Legea 330/2009 care
stabileşte salarizarea bugetarilor, unele prevederi ale contractului colectiv
de muncă în vigoare nu se mai aplică, respectiv cele privind unele sporuri,
ceea ce este contrar prevederilor constituţionale şi convenţiilor privind
drepturile omului;
- impozitarea
tichetelor de masă.
4. Nerespectarea de
către Guvern a hotărârilor judecătoreşti prin care instanţele recunosc
drepturile angajaţilor din sistemul public şi prin care obligă angajatorul să
le plătească acestora drepturile legale
Guvernul a dat Ordonanţa de
Urgenţă nr. 18/2010, prin care se suspendă în acest an plata
tuturor sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din sectorul
bugetar.
5. Ignorarea completă a sindicatelor în luarea aşa
ziselor măsuri de austeritate
Liderii confederaţiilor sindicale din România consideră, referitor la
măsurile anunţate de preşedintele ţării ‑ scăderea salariilor bugetarilor,
scăderea pensiilor, reducerea sau chiar desfiinţarea alocaţiilor ş.a. ‑ că: „Este
inadmisibil ca toată povara unei guvernări iresponsabile să fie aruncată în
spatele poporului. Această guvernare a eşuat şi ar trebui să plece”. În luna
august liderii confederaţiilor au trimis preşedintelui Băsescu o scrisoare
deschisă în care îşi manifestau dezacordul cu măsurile propuse de acesta:
„Toate măsurile grave anunţate şi asumate de dumneavoastră în numele
Guvernului, respectiv scăderea veniturilor salariale în sistemul public cu 25%,
tăierea masivă a subvenţiilor pentru agricultură, reducerea ajutoarelor
sociale, reducerea cu 15% a pensiilor, pe fondul neanunţării unor măsuri
eficiente pentru reducerea evaziunii fiscale, pentru combaterea corupţiei, a
reducerii economiei gri, a relansării economice, demonstrează haos şi
neputinţă”. De asemenea, sindicatele au cerut Guvernului „să oprească de
urgenţă sarabanda măsurilor haotice şi să reaşeze România pe un făgaş normal,
din care ar trebui să dispară interesele de grup şi falsele ideologii”.
Confederaţiile au cerut constituirea de urgenţă a
unui Comitet de criză, care să caute soluţii concertate de rezolvare a crizei,
atât în privinţa deficitului bugetar, cât şi în privinţa relansării economiei. Deşi
au prezentat soluţii alternative la măsurile Guvernului, acestea nu au fost
luate în considerare, ba chiar Băsescu „a adresat liderilor sindicali un apel
la decenţă”.
6. Îngrădirea
drepturilor liderilor sindicali
La 12 octombrie 2010 Curtea Constituţională a declarat neconstituţională
prevederea din Legea Sindicatelor potrivit căreia salariaţii care sunt membri
în conducerea organizaţiilor sindicale pot lipsi de la muncă între trei şi
cinci zile lunar, pe banii angajatorului, astfel că angajatorii nu mai sunt
obligaţi să le plătească cinci zile libere pe lună liderilor sindicali.
Ignorarea de către Guvern a dialogului social dar
şi a sindicatelor a continuat
şi în anul 2011, astfel:
1. Codul Muncii
Liderii sindicali nu sunt de acord cu mai multe prevederi
din proiectul de Cod al Muncii propus de Guvern, opunându‑se în special
modificărilor referitoare la concedierile colective, stabilirea duratei de
muncă, preavizul la încetarea contractului şi perioada de probă la angajare. La
18 ianuarie liderii confederaţiilor sindicale au părăsit negocierile purtate
pentru noul Cod al Muncii, deoarece „ministrul Ioan Botiş nu ţine cont de
propunerile făcute de partenerii sociali, ba mai mult, a încercat să blocheze
dialogul social”. În urma nenumăratelor negocieri eşuate privind Codul Muncii
şi Codul Social, nemulţumiţi de prevederile legale privind dreptul la negocieri
colective, în septembrie 2011 cele cinci confederaţii sindicale au hotărât să
se suspende pe o perioadă nederminată din toate comisiile de dialog social,
inclusiv din Consiliul Economic şi Social. Reprezentanţii confederaţiilor
sindicale susţin că motivele suspendării sunt generate de poziţionarea, prin
Legea 62/201 (a Dialogului Social), în afara contextului european stabilit prin
tratatele Uniunii Europene şi Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii,
în sensul asigurării dreptului garantat la negocieri colective. Liderii
sindicali cer modificarea Legii 62/2011 şi armonizarea cu directivele Uniunii
Europene, dar şi cu Convenţiile Internaţionale ale Muncii.
2. Încercări repetate de denigrare şi distrugere
a mişcării sindicale
În opinia liderilor
sindicali, modificarea Codului Muncii urmăreşte destructurarea sindicatelor,
pentru a se bloca orice acţiune de stradă în 2011 şi în anul electoral 2012. Guvernul
duce o campanie de distrugere a structurii sindicale, „pentru că sindicaliştii
sunt singurii care au ieşit în stradă şi se opun permanent măsurilor
Guvernului”. Modificarea legii ANI, a Legii Contabilităţii, a Legii privind
manifestaţiile publice, sunt măsuri „de distrugere a structurii sindicale”. De
asemenea, liderii confederaţiilor reclamă faptul că proiectul de Cod de Dialog
Social emis de Guvern, pe lângă faptul că dovedeşte „incoerenţă legislativă,
analfabetism în exprimare şi incapacitatea de a construi o lege care să
respecte directivele europene şi Constituţia”, exprimă clar dorinţa Executivului
de a „elimina sindicatele din structurile de dialog social”.
3. Descurajarea formării de
organizaţii sindicale
Conform specialiştilor, Codul de Dialog Social va
îngropa definitiv sindicatele, prin:
- introducerea reprezentativităţii
de 50% plus unu ‑ considerată imposibil de realizat;
- obligativitatea plăţii de către
sindicate a unor cotizaţii enorme către federaţii şi confederaţii, precum şi
- interzicerea participării la greve
a sindicatelor nereprezentative.
Totodată, noua lege nu reglementează posibilitatea ca mai multe sindicate
nereprezentative să se asocieze în vederea negocierii contractului colectiv de
muncă. În nicio instituţie publică nu vor fi reprezentanţi ai angajaţilor care
să negocieze contracte colective de muncă, decât dacă aceştia sunt aleşi de sau
cu sprijinul angajatorului.
4. Încercări de intimidare a participanţilor la proteste
- Autorităţile au ameninţat în
repetate rânduri cu pierderea locurilor de muncă a celor ce vor participa la
mitinguri de protest;
- au împiedicat angajarea de firme
de transport de către sindicatele din provincie ce urmau să vină la Bucureşti
pentru participarea la ample marşuri şi mitinguri de protest organizate de
marile confederaţii;
- în urma mitingului poliţiştilor ce a avut loc la Cotroceni, au
avut loc anchete interne şi, în principal, încercări de intimidare pentru a
împiedica participarea pe viitor la vreun alt protest;
- o altă consecinţă a mitingului de
la Cotroceni a fost aceea că ministrul de Interne ţine la distanţă sindicatele
din poliţie, iar dialogul social a dispărut. Grav este că se încearcă
modificarea statutului poliţistului, în defavoarea acestuia. Există un proiect
de lege în acest sens semnat de deputaţi PDL, care prevede că mutarea
poliţiştilor se va putea face fără acordul acestora, cum este prevăzut în prezent;
-
Traian Băsescu a dat dispoziţie ca agenţii de la Rutieră, jandarmii şi
cei de la ISU să nu mai participe la misiunile pentru protecţia sa;
- conform d‑lui Marian Gruia, liderul Sindicatului Poliţiştilor şi Personalului
Contractual s‑au cerut, la nivelul unităţilor poliţieneşti, informaţii cu
privire la posturile deţinute de liderii sindicali, probabil pentru a fi
desfiinţate, în urma reorganizării care va avea loc. Mai mult decât atât, au
fost cerute listele cu toţi participanţii la miting;
- reducerea normei de hrană a
poliţiştilor pe luna iunie.
5. Denigrarea şi persecutarea
liderilor confederaţiilor sindicale reprezentative
- Noul Cod al Muncii slăbeşte
puterea liderilor de sindicate, întrucât contractele colective de muncă nu vor
mai fi negociate la nivel de ramură, ci la nivel sectorial;
- noul Cod al Muncii, deşi păstrează
prevederea ca liderii sindicali să nu poată fi concediaţi de la locurile de muncă
în perioada de mandat sindical, elimină perioada de doi ani după încetarea
mandatului;
- în februarie 2011 (după scandalul mitei din vămi) Agenţia
Naţională de Integritate (ANI) a demarat o investigaţie privind averile unor
importanţi lideri sindicali: Vasile
Marica, Bogdan Hossu, Dumitru Costin, Ion Albu, Marius Nistor, Gheorghe
Isvoranu, Liviu Luca, Anton Hadăr, Marius Petcu, Vasile Lincu, Marian Gruia şi
Ion Popescu. Printr-un amestec abuziv şi grosolan în desfăşurarea anchetei,
preşedintele Băsescu a acuzat faptul că
aşa-numita „regină” din jocul de şah al corupţiei din vămi e unul dintre
liderii sindicali. Cei investigaţi au comentat acţiunea de intimidare a ANI,
astfel: dl. Marius Petcu este convins că „ANI vizează incitarea
membrilor de sindicat, pentru pierderea încrederii”; dl. Dumitru Costin: „Ce se întâmplă acum, este o campanie de
manipulare a opiniei publice pentru a scoate vinovaţi. ANI este doar o
unealtă în această campanie a unora care urmăresc să manipuleze opinia publică
pentru a scoate vinovaţi toţi liderii sindicali în cazul corupţiei din vămi”; preşedintele
„Alma Mater”, Anton Hadăr: „ANI
verifică doar liderii de sindicat care au deranjat puterea politică”; preşedintele
Sindicatului „Pro Lex”, Vasile Lincu: „Singura legătură dintre cei 15 lideri
sindicali verificaţi de ANI este faptul că toţi au participat la forme de
protest în anul 2010”; preşedintele „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu: „Acţiunea ANI
reprezintă un ordin primit de sus, de denigrare şi presare a liderilor de
sindicat”; Marius Nistor, liderul sindicatului „Spiru Haret”: „ANI îi verifică
doar pe liderii de sindicat mai vocali, în timp ce liderii favorabili puterii
sunt ignoraţi”.
La 13 septembrie 2011, la propunerea CNSLR Frăţia, Consiliul European a
adoptat o decizie de numire a prim‑vicepreşedintelui CNSLR Frăţia, dl. Liviu
Luca, în funcţia de membru al Comitetului Economic şi Social European, de la
Bruxelles. În mod abuziv, Guvernul a cerut Comitetului Economic şi Social
European revocarea din funcţie a d‑lui Luca, pe motiv că acesta este cercetat
într‑un dosar penal, dar CESE a informat Guvernul României, pe căi diplomatice,
că doar Consiliul European poate schimba componenţa CESE. „Prin Statutul membrilor CESE, numai după
condamnarea într‑un tribunal de ultimă instanţă pentru o faptă penală gravă,
sau la suspendarea drepturilor civile, sau la privarea definitivă de dreptul de
a ocupa funcţii sau posturi publice, sau prin condamnarea pentru o infracţiune
de fraudă împotriva intereselor financiare ale UE poate înceta mandatul d‑lui
Luca”, a anunţat preşedintele CESE, dl. Staffan Nilsson.
*
* *
La 6 ianuarie 2012 regimul puterii personale a lui Traian Băsescu a
trecut ireversibil „linia roşie” dintre democraţie şi autoritarism, atunci când
preşedintele a anunţat că l-a desemnat pe
Mihai Răzvan Ungureanu, şeful serviciilor secrete externe, ca noul
prim-ministru al României. Ne amintim că, în urmă cu 22 de ani, în timpul
procesului care a premers, cu câteva momente, execuţia sa, fostul preşedinte Nicolae
Ceauşescu s-a uitat de zeci de ori,
panicat, la ceasul de la mână. Mai târziu, ni s-a explicat că dictatorul
comunist s-a aşteptat ca, în orice
clipă, uşile să se deschidă şi să fie salvat de un şef din securitate, adică
din serviciile secrete. „Miracolul” nu s-a întâmplat, dictatorul a plătit cu
viaţa pentru baia de sânge în care aruncase România. Astăzi, „oferta” în trei
puncte a preşedintelui Băsescu este simplă, limpede şi periculoasă: 1) autism
total la revendicările populaţiei sărăcite şi umilite, ale societăţii civile şi
ale opoziţiei politice; 2) un regim paranoic, cu forţe de represiune masive în
stradă, şi 3) o guvernare cvasimilitară, inspirată din regulamentul şi tehnicile
operative ale serviciilor militarizate
secrete, cu un general la Apărare şi miniştri-mercenari noi şi mai vechi, toţi înregimentaţi
în baza unor raporturi strict clientelare. Iată deci că, uneori, propria
istorie recentă ne avertizează, din vreme…
În aceste condiţii, considerăm că, în
România, a crescut periculos riscul unor confruntări sociale deschise, iar
răspunderea o poartă în întregime regimul puterii personale, antidemocratic şi
antipopular al lui Traian Băsescu. Cu respect, vă punem în atenţie protestul organizaţiilor
noastre sindicale şi, totodată, vă adresăm chemarea să oprim, împreună, acest
atac împotriva democraţiei şi a drepturilor cetăţeneşti, într-un stat membru
al Uniunii Europene şi al NATO, dar care încetează să mai fie o societate liberă, deschisă.
Bucureşti, 1
martie 2012
Sindicatul Cadrelor Militare Consiliul
Naţional
Disponibilizate al Societăţii
Civile
Col.r.
Mircea Dogaru
Preşedinte