Protest adresat Parlamentului Europei, guvernelor statelor membre ale UE şi NATO, marilor centrale sindicale internaţionale şi europene



România: regimul antidemocratic şi antipopular Băsescu
urmăreşte subordonarea mişcării sindicale naţionale

Protest

adresat Parlamentului Europei, guvernelor statelor membre

ale UE şi NATO, marilor centrale sindicale

 internaţionale şi europene

            A cincea aniversare a aderării României la Uniunea Europeană este marcată nefast de o mişcare crescândă de proteste de stradă. Spitalele dintr-o capitală a UE, Bucureşti, şi organizaţia Amnesty International au consemnat la 18 ianuarie primele 60 de cazuri din UE, din anul 2012, de manifestanţi bătuţi violent de forţele de ordine, şi peste 240 de arestări ale demonstranţilor paşnici. Întocmai ca în vremea “Revoluţiei fără lideri” de la Budapesta împotriva ocupantului sovietic, din 1956, zeci şi zeci de mii de manifestanţi fără afiliere politică şi fără conducători, din peste 60 de oraşe şi localităţi ale ţării – tineri mânioşi şi conectaţi pe internet, studenţi, pensionari, femei cu copii în braţe, militari în rezervă, profesori, sindicalişti, oameni de afaceri mici şi mijlocii, şomeri, săraci etc. – înfruntă în stradă iarna europeană grea, la –22° Celsius şi cer neabătut plecarea ocupantului” autohton: "Jos Băsescu", "Jos guvernele sale marionetă, şi alegeri anticipate"!.
           
            Ceea ce se întâmplă acum în România („Băsescu, tot mai nepopular şi mai autoritar, seamănă cu fostul dictator izgonit Nicolae Ceauşescu”, New York Times; „austeritate brutală”, BBC; „putere arogantă”, France Soir; „Băsescu = Putin”, Frankfurter Rundschau etc.), este urmarea directă a faptului că la 1 ianuarie 2007 această ţară a păşit în UE cu stângul; că Bruxellesul a întâlnit în administraţia de la Bucureşti un partener prea puţin interesat de un dialog solid şi de acţiuni comunitare şi internaţionale convergente. Încă din decembrie 2004, de la începutul primului său mandat, Băsescu a ignorat opţiunile Europei, iar noua societate românească, în curs de închegare, a fost destructurată prin instaurarea treptată a unui regim personal al puterii prezidenţiale. Constituţia a fost uitată sau interpretată discreţionar, partidele de opoziţie hăituite, guvernul împiedicat să funcţioneze. Orientarea către o dreaptă agresivă, fără aderenţă  socială, identitate ideologică şi tradiţii în politica românească, precum şi renunţarea la statul social dintre 1990 şi 2004, au adus o schimbare radicală în mecanismul de conducere a ţării, au stat la baza destructurării şi la apariţia unui deficit periculos de democraţie. Politica externă tradiţională şi postulatele ei au fost trimise în şomaj permanent, la fel iniţiative regionale, europene, la ONU sau în alte organisme internaţionale. România a ratat ocazia geostrategică unică, la ultima frontieră estică a Uniunii, de a lărgi şi dinamiza raporturile politice şi economice ale UE cu cei trei mari vecini europeni, extracomunitari: Rusia, Ucraina şi Turcia. În aceste condiţii, şansele create de aderarea de la 1 ianuarie 2007, de aşezare a României pe baze funcţionale, au fost risipite. Apoi, la scrutinul de la 6 decembrie 2009, captivă în aritmetica unei false democraţii, România a devenit unica ţară din lume cu un preşedinte decis de votul fraudat al emigranţilor, şi cu o majoritate parlamentară decisă de politicieni migratori de la alte partide, şantajabili sau corupţi de Putere. A ajuns o Românie împinsă către un regim personal al puterii. Către dictatură.  

            Potenţat de criza economică mondială şi disfuncţionalităţile majore din zona euro, declinul generalizat al României lui Băsescu din ultimii doi ani s-a accelerat, astăzi despărţirea dintre conducerea politică de la Bucureşti şi populaţie este ireversibilă. Protestele neîntrerupte din această iarnă neobişnuit de aspră, spun toţi – mii de protestatari, analişti, media locală şi internaţională, politicienii din opoziţie şi chiar unii de la Putere etc. – vor continua şi vor deveni primăvara românească” 2012. La 6 februarie, sub presiunea străzii, preşedintele Băsescu a înlăturat guvernul Emil Boc, ineficient, compromis şi detestat de populaţie. Noul guvern condus de şeful serviciilor secrete, Mihai Răzvan Ungureanu şi format în grabă din membri ai fostului guvern (?!), şi alţii noi, toţi loiali preşedintelui, nu a schimbat nimic şi a dovedit, în puţine zile, că are o singură misiune, imposibilă: să câştige timp pentru regim şi să amâne cât mai mult cu putinţă alegerile anticipate şi înlăturarea pe căi democratice, constituţionale a preşedintelui. Totodată, experţii estimează că, în aceste condiţii – proteste de stradă în toată ţara, un guvern impotent etc. – România pierde 1 miliard de euro în fiecare săptămână, fiind, astfel, periclitate PIB-ul, precum şi serviciul datoriilor externe către FMI şi alţi creditori. Oricum, fără sprijin popular şi, în curând, politic, acasă, regimul Băsescu nu mai este un partener credibil pentru nimeni, în exterior, din NATO, sau din Uniunea Europeană. Mai mult, cu cât se agaţă mai disperat de putere, acesta devine un regim tot mai autoritar” (Financial Times), antipopular, nociv, un adevărat focar de infecţie antidemocratică în interiorul Uniunii. Prăbuşit serios în ultimele sondaje de opinie naţionale (Băsescu, de la 75% în oct. 2009, la 8,6% la 30 ianuarie 2012), prin presiuni judiciare, ilegalităţi, şantaj şi promisiuni disperate, regimul puterii sale personale face ultimele încercări de a întări aparatul represiv, de a-şi subordona justiţia, politicieni, parlamentari, administraţia locală şi mişcarea sindicală. Protestul nostru aduce în atenţie politicile şi tentativele antidemocratice, anticonstituţionale şi ilegale ale regimului Băsescu, de transformare a sindicatelor în masă de manevră în interesul camarilei prezidenţiale.
*
*       *
            După căderea comunismului în decembrie 1989, mişcarea sindicală din România s-a organizat potrivit normelor europene, dezvoltându-se rapid, sutele de federaţii şi sindicate de ramură concentrându-se în cinci mari confederaţii: CNS Cartel Alfa, CNSLR Frăţia, CNSDR, BNS şi CNS Meridian. Acestea au fost un partener real de dialog, atât pentru sindicate, cât şi pentru clasa politică. La 18 august 2009 a fost înfiinţat Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), care grupează astăzi circa 30.000 de militari în rezervă şi retragere din Armată, Interne, penitenciare şi servicii speciale, sau urmaşi ai acestora. La 7 octombrie 2011, cu prilejul deschiderii la Bucureşti a lucrărilor Adunării Anuale Parlamentare NATO, SCMD a organizat un miting al societăţii civile şi a lansat un program strategic de acţiune, în 12 puncte, pentru toţi românii. În urma semnării acestui program de către mai multe sindicate şi ONG-uri, SCMD a înfiinţat, la 24 noiembrie 2011, Consiliul Naţional al Societăţii Civile, cu obiectivul de a organiza societatea civilă ca masă de vot unitară şi capabilă să înfrunte manevrele politice şi electorale, antidemocratice şi antipopulare, ale regimului de putere personală a preşedintelui. La ora actuală, împreună cu  SCMD se află, în cadrul CNSC, 138 de sindicate şi ONG-uri, precum şi organizaţii ale românilor din diasporă, din SUA, Canada, Olanda, Basarabia şi Italia.
*
*      *
            Pe de altă parte, înţelegând forţa pe care i-o pot aduce sindicatele în alegeri, încă din septembrie 2010 Traian Băsescu a declanşat, cu ajutorul serviciilor speciale, a agenţiilor şi instituţiilor politice, judiciare şi economice aservite Puterii, o amplă operaţiune de destructurare şi subordonare a mişcării sindicale. Astfel, în perioada următoare 15 lideri de federaţii şi confederaţii au intrat sub urmărire penală, unii dintre aceştia au fost arestaţi, alţii reduşi la tăcere şi inactivism. Manipulate, sindicatele poliţiştilor au fost atrase într-o cursă, în septembrie 2010, prin prelungirea neautorizată a unui miting şi utilizarea unor însemne militare, fapt ce i-a permis lui Băsescu să motiveze destructurarea lor, prin aşa zisa reformă a MAI. Din acel moment, politiştii nu au mai putut organiza manifestaţii de amploare, fiind timoraţi, ameninţaţi cu destituirea, liderii lor au fost nevoiţi să facă apel la SCMD pentru sprijin. De altfel, în 2010 SCMD a sprijinit voluntar toate manifestaţiile centralelor sindicale, a declanşat procese împotriva Guvernului, a desfăşurat acţiuni în Parlament, a dus un permanent război de imagine şi psihologic cu Puterea, marea sa realizare constituind-o manifestaţiile, anunţate încă din luna martie, organizate şi declanşate cu forţe exclusiv proprii, de Ziua Armatei, la 25 octombrie 2010, în Bucureşti şi în principalele oraşe ale României.  Ultimul mare miting al centralelor sindicale a fost organizat la 27 octombrie 2010, dar, aşa cum s-a constatat, efectele negative ale destructurării pusă la cale de către preşedinte deveniseră vizibile (modul defectuos de organizare, locul şi orele alese, improprii, încetarea mitingului la ora la care acesta ar fi trebuit, de fapt, să înceapă etc.) La acest ultim mare miting SCMD a fost invitat, de confederaţiile sindicale, ca partener egal, deşi era un simplu sindicat.

            In 2011, prin Legea 62, a asa zisului Dialog Social si prin Codul Muncii, care au introdus prevederi absurde (cotizaţii uriaşe datorate către federaţii şi confederaţii, introducerea reprezentativităţii de 50% plus 1, interzicerea participării la greve a sindicatelor nereprezentative etc.), mişcarea sindicală a fost, într-o măsură considerabilă, paralizată. Cu toate acestea, în tot cursul anului 2011 singurul sindicat care a organizat coerent manifestaţii de protest şi pichetări la Bucureşti şi în toată ţara a fost SCMD.  Regimul Băsescu a încercat să destructureze şi SCMD, prin infiltrarea cu ofiţeri acoperiţi, o ofensivă mediatică de discreditare a liderilor, controale ilegale ale Administraţiei Fiscale, acţiuni ale tribunalelor şi, mai ales, prin acordarea ilegală a unor pensii mărite, înaintări în grad, decoraţii etc. în scopul cumpărării de conştiinţe. În egală măsură, SCMD apreciază că acţiunea lui Traian Băsescu, de transformare a sindicatelor din CNSC şi a ONG-urilor revoluţionarilor într-o masă de manevră personală, a eşuat. Dovada a constituit-o mitingul din 24 ianuarie a.c., organizat de SCMD la Bucureşti şi în principalele oraşe ale ţării. Au participat circa 30.000 de persoane în Piaţa Victoriei (membrii SCMD fiind doar 8.000), acţiunea încheindu-se cu un marş asupra Televiziunii Române (de stat), considerată a fi total obedientă faţă de regimul Băsescu. În prezent, înfruntând condiţiile dificile ale iernii, sute de membri ai SCMD continuă să picheteze zilnic Palatul Prezidenţial Cotroceni, ministerul de Interne etc. iar conducerea sindicatului  a anunţat că aceste acţiuni vor continua până la demisia preşedintelui. Astăzi, aproape toată mass-media, cu excepţia postului TV Antena 3, a cotidianului Jurnalul Naţional” etc., este aservită regimului, acceptând operaţii de intoxicare a publicului şi de discreditare a opozanţilor, inclusiv a SCMD, ai cărui lideri sunt acuzaţi personal de către Băsescu,  că ar fi fost politrucii defunctului dictator Nicolae Ceauşescu, şi de încercarea de a destabiliza actualul regim. Manevrele mediatice antiopoziţie sunt susţinute în exterior de unii pseudolideri ai emigraţiei clientelare din Germania şi de „parteneri” de la Tiraspol şi Chişinău. Totodată, Traian Băsescu încearcă, în continuare, să spargă unitatea sindicatelor şi a ONG-urilor revoluţionarilor, cu ajutorul „Asociaţiei 21 Decembrie”, incriminând prin liderul acesteia, Tudor Marieş, pe militari şi poliţişti pentru evenimentele din decembrie 1989. Scopul aceste acţiuni este timorarea militarilor şi dezechilibrarea SCMD. În replică, SCMD a atras în CNSC opt sindicate şi ONG-uri ale revoluţionarilor, totalizând peste 10.000 de membri. Confruntarea între cele două grupări are drept miză statutul militarilor şi poliţiştilor în anii 1989-1990, şi, în aceste zile, această dispută s-a mutat în Parlament, în jurul noii Legi a Revoluţionarilor, cerută de Băsescu.

            SCMD acuză Puterea, deschis, de trădarea intereselor NATO şi a principalului partener al României din cadrul organizaţiei, SUA, prin politica în domeniul militar, astfel:
            - distrugerea corpului rezerviştilor prin legi aberante, cu caracter retroactiv, care le neagă acestora gradul militar obţinut şi întreaga carieră;
            - distrugerea corpului ofiţerilor şi a poliţiştilor activi, prin fabricarea, pe criterii politice, după vechile metode staliniste, a unor cadre noi, fidele lui Băsescu, promovate pe filieră indirectă”, spre disperarea ofiţerilor şi agenţilor tineri. Alexandru Gheorghe, locotenentul care a manifestat în Piaţa Universităţii, este exponentul şi purtătorul de cuvânt al acestora, rezistenţa ofiţerilor inferiori şi a agenţilor de poliţie tineri fiind coordonată din două centre: Cluj Napoca şi Câmpia Turzii;
            - timorarea cadrelor active cu ameninţarea că vor fi disponibilizate, cu un eventual drept de pensie provizorie – situaţie ilegală, care generează nesiguranţă şi nemulţumiri în rândurile militarilor români, militari ai NATO;
            - agresiune psihică asupra militarilor profesionişti care acţionează, alături de soldaţii americani, în teatrele de operaţiuni din Afganistan, cărora le-au fost retrase diurnele de misiune şi care ştiu că, la întoarcerea acasă, vor fi daţi afară din Armată fără nici un drept, la 45 de ani (fără ajutor de şomaj, fără drept de pensie anticipată şi în pericol de a fi daţi afară din apartamentele considerate de serviciu);
            - decimarea corpurilor jandarmilor, pompierilor, poliţiei de frontieră, profesionişti autentici fiind aruncaţi pe drumuri, deşi activează în aceleaşi condiţii ca militarii angajaţi pe bază de contract;
            - fabricarea de generali si chestori, peste noapte, fără nici o legătură cu domeniul militar sau de poliţie, singura calitate a indivizilor în cauză fiind obedienţa faţă de regimul Băsescu;
            - lipsirea militarilor şi a poliţiştilor de drepturile statutare privind accesul la actul medical şi la medicamente;
            - copierea lui Putin (care renunţă la partidul lui Noua Rusie, în favoarea unui inventat forum civic), prin ticluirea de către Băsescu a unei aşa zise societăţi civile în jurul partidului ministrului Apărării, Gabriel Oprea, cu utilizarea în acest scop a tuturor mijloacelor financiare şi fizice ale Armatei, Internelor, SRI, STS, SPP, precum şi ca agenţi de propagandă ai liderilor obedienţi ai Asociaţiilor rezerviştilor şi militarilor în retragere.
*
*       *     
            În egală măsură, realitatea ultimilor ani a demonstrat că, în raporturile Guvern-sindicate - o problemă vitală pe calea către o societate democratică - nu s-a ajuns la o relaţie corectă, lucru imposibil de realizat cu fostul guvern Boc, cel mai antisocial Executiv pe care România l-a avut din 1990 încoace. În ultimii ani acţiunile guvernului trecut au fost explicit antisindicale şi redăm, în continuare, câteva din abuzurile săvârşite de acea guvernare împotriva sindicatelor, acţiunilor sindicale şi a celor mai importanţi lideri sindicali.
            1. Ignorarea propunerilor sindicatelor în elaborarea unor legi deosebit de importante, cum ar fi: Legea unică de salarizare (Legea 330/2009), adoptată prin ordonanţă de urgenţă, este una dintre cele mai mari discriminări pe care Guvernul o face între sectorul bugetar şi cel concurenţial ‑ şi care poate duce la cele mai mari convulsii sociale de după 1989, cu consecinţe economice şi sociale ce ar putea adânci criza financiară în care se află ţara; Legea Bugetului de Stat pe 2010 (confederaţiile sindicale consideră că aceasta „demonstrează incoerenţa politicilor guvernamentale practicate” şi arată că Guvernul refuză transparenţa, dialogul şi concertarea acţiunilor cu partenerii sociali; Legea Învăţământului (Guvernul şi‑a asumat răspunderea pe această lege, deşi sindicatele au reclamat patru prevederi din proiectul Legii); Legea Pensiilor (sindicatele consideră că, forma în care a fost adoptată, este „minciună, neruşinare, dispreţ” şi acuză Guvernul că i‑a minţit atunci când a promis că va ţine cont de cererile lor privind „păstrarea unei minime demnităţi pentru pensionarii prezenţi şi viitori”; Codul Muncii (potrivit celor cinci confederaţii sindicale, singurele opinii pe care Guvernul le‑a agreat sunt „cele care satisfac pretenţiile multinaţionalelor reprezentate de Consiliul Investitorilor Străini şi de Camera de Comerţ Româno‑Americană, fără a se ţine cont de niciunul din argumentele, propunerile şi solicitările venite din partea patronatelor şi sindicatelor, singurele care pot reprezenta interesele lucrătorilor pe piaţa muncii din România”).
2. Lipsă de consideraţie pentru dialogul social şi confederaţiile sindicale ca parteneri de dialog
Reprezentanţii confederaţiilor sindicale consideră că întâlnirile la care au participat au fost folosite de fostul Guvern ca justificări demagogice, lipsite de substanţă, ale „consultării democratice”, în contradicţie cu spiritul dialogului social european, a Convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi a directivelor Uniunii Europene.
            - La 19 martie 2010 a avut loc o întâlnire între liderii confederaţiilor sindicale şi primul-ministru, în cadrul căreia s‑au purtat discuţii privind  majorarea salariului minim, legea salarizării şi legea pensiilor. Din cauza atitudinii autoritare şi dispreţuitoare a premierului, liderii CNSRL‑ Frăţia şi ai CSDR au părăsit negocierile; premierul a ameninţat, a bătut de mai multe ori cu pumnul în masă, a spus că el este organizatorul întâlnirii şi că el face regulile;
            - la 13 decembrie 2010 cele cinci confederaţii naţionale sindicale au trimis primului-ministru o „Scrisoare deschisă”, prin care îl anunţau că „se suspendă din toate comisiile de dialog social sau oricare alte consultări în cadrul comisiilor ministeriale şi judeţene, inclusiv la Consiliului Economic şi Social, deoarece Guvernul le rezervă partenerilor sociali exclusiv rolul de figuranţi, fără să ţină cont de niciuna din propunerile şi solicitările acestora”.
3. Nerespectarea contractelor colective de muncă
            - În Legea 330/2009 care stabileşte salarizarea bugetarilor, unele prevederi ale contractului colectiv de muncă în vigoare nu se mai aplică, respectiv cele privind unele sporuri, ceea ce este contrar prevederilor constituţionale şi convenţiilor privind drepturile omului;
            - impozitarea tichetelor de masă.
4. Nerespectarea de către Guvern a hotărârilor judecătoreşti prin care instanţele recunosc drepturile angajaţilor din sistemul public şi prin care obligă angajatorul să le plătească acestora drepturile legale
Guvernul a dat Ordonanţa de Urgenţă nr. 18/2010, prin care se suspendă în acest an plata tuturor sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din sectorul bugetar.
5. Ignorarea completă a sindicatelor în luarea aşa ziselor măsuri de austeritate
Liderii confederaţiilor sindicale din România consideră, referitor la măsurile anunţate de preşedintele ţării ‑ scăderea salariilor bugetarilor, scăderea pensiilor, reducerea sau chiar desfiinţarea alocaţiilor ş.a. ‑ că: „Este inadmisibil ca toată povara unei guvernări iresponsabile să fie aruncată în spatele poporului. Această guvernare a eşuat şi ar trebui să plece”. În luna august liderii confederaţiilor au trimis preşedintelui Băsescu o scrisoare deschisă în care îşi manifestau dezacordul cu măsurile propuse de acesta: „Toate măsurile grave anunţate şi asumate de dumneavoastră în numele Guvernului, respectiv scăderea veniturilor salariale în sistemul public cu 25%, tăierea masivă a subvenţiilor pentru agricultură, reducerea ajutoarelor sociale, reducerea cu 15% a pensiilor, pe fondul neanunţării unor măsuri eficiente pentru reducerea evaziunii fiscale, pentru combaterea corupţiei, a reducerii economiei gri, a relansării economice, demonstrează haos şi neputinţă”. De asemenea, sindicatele au cerut Guvernului „să oprească de urgenţă sarabanda măsurilor haotice şi să reaşeze România pe un făgaş normal, din care ar trebui să dispară interesele de grup şi falsele ideologii”.
Confederaţiile au cerut constituirea de urgenţă a unui Comitet de criză, care să caute soluţii concertate de rezolvare a crizei, atât în privinţa deficitului bugetar, cât şi în privinţa relansării economiei. Deşi au prezentat soluţii alternative la măsurile Guvernului, acestea nu au fost luate în considerare, ba chiar Băsescu „a adresat liderilor sindicali un apel la decenţă”.
6. Îngrădirea drepturilor liderilor sindicali
La 12 octombrie 2010 Curtea Constituţională a declarat neconstituţională prevederea din Legea Sindicatelor potrivit căreia salariaţii care sunt membri în conducerea organizaţiilor sindicale pot lipsi de la muncă între trei şi cinci zile lunar, pe banii angajatorului, astfel că angajatorii nu mai sunt obligaţi să le plătească cinci zile libere pe lună liderilor sindicali.

Ignorarea de către Guvern a dialogului social dar şi a sindicatelor a continuat şi în anul 2011, astfel:
1. Codul Muncii
Liderii sindicali nu sunt de acord cu mai multe prevederi din proiectul de Cod al Muncii propus de Guvern, opunându‑se în special modificărilor referitoare la concedierile colective, stabilirea duratei de muncă, preavizul la încetarea contractului şi perioada de probă la angajare. La 18 ianuarie liderii confederaţiilor sindicale au părăsit negocierile purtate pentru noul Cod al Muncii, deoarece „ministrul Ioan Botiş nu ţine cont de propunerile făcute de partenerii sociali, ba mai mult, a încercat să blocheze dialogul social”. În urma nenumăratelor negocieri eşuate privind Codul Muncii şi Codul Social, nemulţumiţi de prevederile legale privind dreptul la negocieri colective, în septembrie 2011 cele cinci confederaţii sindicale au hotărât să se suspende pe o perioadă nederminată din toate comisiile de dialog social, inclusiv din Consiliul Economic şi Social. Reprezentanţii confederaţiilor sindicale susţin că motivele suspendării sunt generate de poziţionarea, prin Legea 62/201 (a Dialogului Social), în afara contextului european stabilit prin tratatele Uniunii Europene şi Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii, în sensul asigurării dreptului garantat la negocieri colective. Liderii sindicali cer modificarea Legii 62/2011 şi armonizarea cu directivele Uniunii Europene, dar şi cu Convenţiile Internaţionale ale Muncii.

2. Încercări repetate de denigrare şi distrugere a mişcării sindicale
            În opinia liderilor sindicali, modificarea Codului Muncii urmăreşte destructurarea sindicatelor, pentru a se bloca orice acţiune de stradă în 2011 şi în anul electoral 2012. Guvernul duce o campanie de distrugere a structurii sindicale, „pentru că sindicaliştii sunt singurii care au ieşit în stradă şi se opun permanent măsurilor Guvernului”. Modificarea legii ANI, a Legii Contabilităţii, a Legii privind manifestaţiile publice, sunt măsuri „de distrugere a structurii sindicale”. De asemenea, liderii confederaţiilor reclamă faptul că proiectul de Cod de Dialog Social emis de Guvern, pe lângă faptul că dovedeşte „incoerenţă legislativă, analfabetism în exprimare şi incapacitatea de a construi o lege care să respecte directivele europene şi Constituţia”, exprimă clar dorinţa Executivului de a „elimina sindicatele din structurile de dialog social”.
           
            3. Descurajarea formării de organizaţii sindicale
Conform specialiştilor, Codul de Dialog Social va îngropa definitiv sindicatele, prin:
            - introducerea reprezentativităţii de 50% plus unu ‑ considerată imposibil de realizat;
            - obligativitatea plăţii de către sindicate a unor cotizaţii enorme către federaţii şi confederaţii, precum şi
            - interzicerea participării la greve a sindicatelor nereprezentative.
Totodată, noua lege nu reglementează posibilitatea ca mai multe sindicate nereprezentative să se asocieze în vederea negocierii contractului colectiv de muncă. În nicio instituţie publică nu vor fi reprezentanţi ai angajaţilor care să negocieze contracte colective de muncă, decât dacă aceştia sunt aleşi de sau cu sprijinul angajatorului.

4. Încercări de intimidare a participanţilor la proteste
            - Autorităţile au ameninţat în repetate rânduri cu pierderea locurilor de muncă a celor ce vor participa la mitinguri de protest;
            - au împiedicat angajarea de firme de transport de către sindicatele din provincie ce urmau să vină la Bucureşti pentru participarea la ample marşuri şi mitinguri de protest organizate de marile confederaţii;
            - în urma mitingului poliţiştilor ce a avut loc la Cotroceni, au avut loc anchete interne şi, în principal, încercări de intimidare pentru a împiedica participarea pe viitor la vreun alt protest;
            - o altă consecinţă a mitingului de la Cotroceni a fost aceea că ministrul de Interne ţine la distanţă sindicatele din poliţie, iar dialogul social a dispărut. Grav este că se încearcă modificarea statutului poliţistului, în defavoarea acestuia. Există un proiect de lege în acest sens semnat de deputaţi PDL, care prevede că mutarea poliţiştilor se va putea face fără acordul acestora, cum este prevăzut în prezent;
            - Traian Băsescu a dat dispoziţie ca agenţii de la Rutieră, jandarmii şi cei de la ISU să nu mai participe la misiunile pentru protecţia sa;
            - conform d‑lui Marian Gruia, liderul Sindicatului Poliţiştilor şi Personalului Contractual s‑au cerut, la nivelul unităţilor poliţieneşti, informaţii cu privire la posturile deţinute de liderii sindicali, probabil pentru a fi desfiinţate, în urma reorganizării care va avea loc. Mai mult decât atât, au fost cerute listele cu toţi participanţii la miting;
            - reducerea normei de hrană a poliţiştilor pe luna iunie.
           
            5. Denigrarea şi persecutarea liderilor confederaţiilor sindicale reprezentative
            - Noul Cod al Muncii slăbeşte puterea liderilor de sindicate, întrucât contractele colective de muncă nu vor mai fi negociate la nivel de ramură, ci la nivel sectorial;
            - noul Cod al Muncii, deşi păstrează prevederea ca liderii sindicali să nu poată fi concediaţi de la locurile de muncă în perioada de mandat sindical, elimină perioada de doi ani după încetarea mandatului;
            - în februarie 2011 (după scandalul mitei din vămi) Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a demarat o investigaţie privind averile unor importanţi lideri sindicali: Vasile Marica, Bogdan Hossu, Dumitru Costin, Ion Albu, Marius Nistor, Gheorghe Isvoranu, Liviu Luca, Anton Hadăr, Marius Petcu, Vasile Lincu, Marian Gruia şi Ion Popescu. Printr-un amestec abuziv şi grosolan în desfăşurarea anchetei, preşedintele  Băsescu a acuzat faptul că aşa-numita regină” din jocul de şah al corupţiei din vămi e unul dintre liderii sindicali. Cei investigaţi au comentat acţiunea de intimidare a ANI, astfel: dl. Marius Petcu este convins că „ANI vizează incitarea membrilor de sindicat, pentru pierderea încrederii”; dl. Dumitru Costin: „Ce se întâmplă acum, este o campanie de manipulare a opiniei publice pentru a scoate vinovaţi. ANI este doar o unealtă în această campanie a unora care urmăresc să manipuleze opinia publică pentru a scoate vinovaţi toţi liderii sindicali în cazul corupţiei din vămi”; preşedintele „Alma Mater”, Anton Hadăr: „ANI verifică doar liderii de sindicat care au deranjat puterea politică”; preşedintele Sindicatului „Pro Lex”, Vasile Lincu: „Singura legătură dintre cei 15 lideri sindicali verificaţi de ANI este faptul că toţi au participat la forme de protest în anul 2010”; preşedintele „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu: „Acţiunea ANI reprezintă un ordin primit de sus, de denigrare şi presare a liderilor de sindicat”; Marius Nistor, liderul sindicatului „Spiru Haret”: „ANI îi verifică doar pe liderii de sindicat mai vocali, în timp ce liderii favorabili puterii sunt ignoraţi”.

La 13 septembrie 2011, la propunerea CNSLR Frăţia, Consiliul European a adoptat o decizie de numire a prim‑vicepreşedintelui CNSLR Frăţia, dl. Liviu Luca, în funcţia de membru al Comitetului Economic şi Social European, de la Bruxelles. În mod abuziv, Guvernul a cerut Comitetului Economic şi Social European revocarea din funcţie a d‑lui Luca, pe motiv că acesta este cercetat într‑un dosar penal, dar CESE a informat Guvernul României, pe căi diplomatice, că doar Consiliul European poate schimba componenţa CESE. Prin Statutul membrilor CESE, numai după condamnarea într‑un tribunal de ultimă instanţă pentru o faptă penală gravă, sau la suspendarea drepturilor civile, sau la privarea definitivă de dreptul de a ocupa funcţii sau posturi publice, sau prin condamnarea pentru o infracţiune de fraudă împotriva intereselor financiare ale UE poate înceta mandatul d‑lui Luca”, a anunţat preşedintele CESE, dl. Staffan Nilsson.
*
*       *
            La 6 ianuarie 2012 regimul puterii personale a lui Traian Băsescu a trecut ireversibil „linia roşie” dintre democraţie şi autoritarism, atunci când preşedintele a anunţat că  l-a desemnat pe Mihai Răzvan Ungureanu, şeful serviciilor secrete externe, ca noul prim-ministru al României. Ne amintim că, în urmă cu 22 de ani, în timpul procesului care a premers, cu câteva momente, execuţia sa, fostul preşedinte Nicolae Ceauşescu  s-a uitat de zeci de ori, panicat, la ceasul de la mână. Mai târziu, ni s-a explicat că dictatorul comunist   s-a aşteptat ca, în orice clipă, uşile să se deschidă şi să fie salvat de un şef din securitate, adică din serviciile secrete. „Miracolul” nu s-a întâmplat, dictatorul a plătit cu viaţa pentru baia de sânge în care aruncase România. Astăzi, „oferta” în trei puncte a preşedintelui Băsescu este simplă, limpede şi periculoasă: 1) autism total la revendicările populaţiei sărăcite şi umilite, ale societăţii civile şi ale opoziţiei politice; 2) un regim paranoic, cu forţe de represiune masive în stradă, şi 3) o guvernare cvasimilitară, inspirată din regulamentul şi tehnicile operative ale serviciilor militarizate secrete, cu un general la Apărare şi miniştri-mercenari noi şi mai vechi, toţi înregimentaţi în baza unor raporturi strict clientelare. Iată deci că, uneori, propria istorie recentă ne avertizează, din vreme…
           
            În aceste condiţii, considerăm că, în România, a crescut periculos riscul unor confruntări sociale deschise, iar răspunderea o poartă în întregime regimul puterii personale, antidemocratic şi antipopular al lui Traian Băsescu. Cu respect, vă punem în atenţie protestul organizaţiilor noastre sindicale şi, totodată, vă adresăm chemarea să oprim, împreună, acest atac împotriva democraţiei şi a drepturilor cetăţeneşti, într-un stat   membru al Uniunii Europene şi al NATO, dar care încetează să mai fie o societate liberă, deschisă.


Bucureşti, 1 martie 2012





Sindicatul  Cadrelor  Militare                                     Consiliul  Naţional 

           Disponibilizate                                                   al  Societăţii  Civile



Col.r. Mircea  Dogaru

Preşedinte